Deoarece m-am saturat de invatat toata ziua, azi am inceput sa lucrez la stadionul Dinamo, pentru ca cel existent e unul dintre primele stadioane facute si arata jalnic. Uitandu-ma peste poze mi-am amintit de ce nu l-am refacut in iarna, cand aveam mai mult timp la dispozitie. Stadionul a fost construit dupa razboi, si de atunci a suferit numeroase modificari, insa cei care l-au construit si modificat nu cred ca au consultat vreun arhitect. Peluzele nu seamana intre ele, tribunele nici atat. La tribuna I si la oficiala au fost construite atatea anexe si spatii acoperite, incat zona incepe sa semene cu o curte de la tara, unde toate poietile au fost construite la intamplare. Un alt stadion ciudat este si Valentin Stanescu (Giulesti, pentru “fanii infocati”), unde scarile si intrarile spectatorilor par ca au fost aduse de furtuna. Ar mai fi si stadionul din Bistrita care din cate am vazut are cea mai ciudata peluza din Romania, si cu aceasta ocazie va rog sa ne trimiteti poze cu peluza respectiva. In afara de arhitectura fara noima, o alta problema care iti taie elanul atunci cand vrei sa faci un stadion este reprezentata de zona din jurul stadionului, pentru ca in Romania stadioanele sunt mici, si din aceasta cauza pierdem zile intregi incercand sa reproducem cladirile sau dealurile din jurul stadioanelor.
Cam aceeasi problema o avem si cu echipamentele. Majoritatea echipelor din liga I folosesc echipamente Nike, cu modele invechite si simple, si sponsori multi si mici. In cazul echipelor mici, logourile acelor sponsori nici nu se gasesc la o rezolutie acceptabila pe internet. Desi prin anii ‘80 multe echipe din Romania foloseau echipamente Puma sau Adidas, locur acestora a fost luat de echipamente mult mai ieftine (Lotto, Errea, Umbro) sau de echipamente Nike de acum cativa ani care probabil se vand la pret redus.
Din aceasta cauza, un patch romanesc la care s-a muncit mult nu se poate compara cu un patch facut pentru o tara din Europa de vest, pentru ca stadioanele si echipamentele lor arata mult mai bine in realitate decat cele din Romania, asa ca arata bine si in patch chiar daca nu s-a muncit la fel de mult la realizarea lor.
Ai perfecta dreptate
bagati si liga 1 in uefa champions league:D?!?! dau o naveta de bere… sa moara jiji \:D/
De unde stim ca naveta de bere ajunge la noi? Ne crezi fraieri ?